Există multe tipuri de lubrifianți, fiecare produs specific are caracteristici specifice diferite, poate fi familiarizat cu avantajele și dezavantajele de performanță a produsului lubrifiant specific, utilizarea metodelor, este propice pentru designul nostru mai bun de formulări excelente. Acest lucru necesită practică pe termen lung și verificarea tehnicienilor de teren și rezuma în mod constant experiența aplicării efective.
În ceea ce privește alegerea lubrifiantului potrivit, am explorat o anumită metodă și o anumită bază în practică:
1, Structura moleculară a lubrifiantului
Utilizarea lubrifianților pentru a înțelege structura moleculară, inclusiv grupele funcționale, lungimea lanțului, legăturile simple și duble, lanțul de ramificare, izomerizarea etc., pentru a ajuta la determinarea preliminară a performanței lubrifiantului.
Cu toate acestea, în chimie, mici diferențe în structura aceluiași tip de substanță pot duce la proprietăți foarte diferite. De exemplu, o substanță cu aceeași structură moleculară poate avea o structură chimică cis versus trans, care poate avea proprietăți și efecte foarte diferite. Prin urmare, în examinarea unui lubrifiant, structura moleculară poate fi doar o determinare preliminară a performanței, nu poate fi arbitrar prea grăbit.
2, polaritatea lubrifiantului
După cum sa introdus mai devreme, conform principiului solubilității similare, PVC este un material polar, lubrifiantul este substanțe polare sau nepolare, poate fi definit în general ca lubrifiere internă, lubrifiere externă.
Cuvântul „similar” sau „similar” trebuie înțeles în termeni de polaritate. Dacă același material polar, dar cu polaritatea PVC-ului este o diferență mare, nu va fi foarte bine solubil.
3, rezistența la căldură a lubrifiantului
Rezistența la căldură a lubrifiantului a fost întotdeauna un indicator important ignorat de majoritatea tehnicienilor de producție! Rezistența la căldură a lubrifiantului se referă la capacitatea lubrifiantului de a rezista la descompunerea termică sau la modificarea proprietăților termice ale materialului.
Mediul de utilizare a lubrifiantului se află în temperatura ridicată a materialului, șurub de mașină, cilindru șurub, matriță, dacă lubrifiantul în utilizarea temperaturii a fost supus la descompunere termică sau se schimbă proprietățile materialului, nu va juca un rol de lubrifiere. În același timp, descompunerea termică a materialului rezidual va afecta, de asemenea, performanța și aspectul produselor din PVC. Vedem adesea materialul ars matrița, desenul suprafeței produsului și alte defecte, adesea cu descompunerea lubrifiantului rezistent la căldură are o relație excelentă.
Așadar, vedem adesea, dacă utilizați lubrifianți slabi rezistenti la căldură, cum ar fi acidul stearic, parafina, punctul de topire scăzut al ceară PE etc., lubrifiere adesea insuficientă în etapele ulterioare ale procesării, ducând la dificultăți de procesare sau produse cu slabă calitate. strălucirea suprafeței și alte fenomene, adică din cauza descompunerii defecțiunii ultimei părți a lubrifierii este insuficientă. Dacă adăugăm apoi ceară PE rezistentă la căldură, agent de alunecare extern ester sau ceară PE cu oxigen rezistent la căldură de înaltă calitate, putem rezolva problema.
La proiectarea formulei, mulți tehnicieni potrivesc adesea „pre-lubrifiant”, „lubrifiant mediu” și „post-lubrifiant”. Experiență: astfel încât să se asigure că procesarea față, mijloc și capăt a sistemului complet de lubrifiere, astfel încât prelucrarea să fie lină. De fapt, acest lucru se datorează faptului că majoritatea „prelubrifiantului” din mijlocul procesului a început să se descompună și să cedeze, iar cea mai mare parte a „lubrifiantului pe termen mediu” din procesarea târzie a început să se descompună și să cedeze.
Dacă există un lubrifiant, are o rezistență excelentă la căldură, în stadiu incipient cu privire la rolul de lubrifiere externă, pe termen mediu, târziu nu sunt eșecuri de descompunere, atunci acesta este un lubrifiant în același timp cu un "pre-lubrifiant", "la mijloc -termen lubrifiant”, „lubrifiant tardiv”, „lubrifiant”, „lubrifiant”, „lubrifiant”, „lubrifiant”, „lubrifiant”, „lubrifiant”, „lubrifiant” și „lubrifiant”. Rolul „lubrifiant tardiv”.
După cum am introdus lubrifiantul ester, știți: punctul de topire al lubrifiantului ester este scăzut, între 45 ~ 65 de grade, dar lubrifiantul ester are o rezistență bună la căldură, intervalul general de temperatură rezistent la căldură de la 200 ~ 320 de grade, în procesarea PVC nu va eșua și descompunerea bazei. Deci, lubrifiantul esteric poate avea efectul de lubrifiere în același timp la începutul, mijlocul și târziu. Acesta este, de asemenea, lubrifianții esteri în cantitatea totală de formulări de PVC pentru a adăuga aproape jumătate din motiv, deoarece nu există practic nici un consum și descompunere.
4, volatilitatea lubrifiantului
În mod similar, volatilitatea lubrifiantului a fost ignorată de majoritatea tehnicienilor de producție. Volatilitatea se referă la capacitatea unui material de a rezista trecerii de la un solid sau lichid la un gaz la o anumită temperatură.
Dacă un lubrifiant are o lubrifiere bună și o rezistență bună la căldură, dar cea mai mare parte se vaporizează și se evaporă în timpul procesării, atunci nu este un lubrifiant bun. Exemplele includ alcoolul cetilic, acidul stearic etc.
Pentru a determina sau a testa volatilitatea unui lubrifiant, vă puteți referi în general la un indicator: punctul de aprindere. Cu cât este mai mare punctul de aprindere, cu atât este mai bună rezistența la volatilitate.
În special, lubrifianții esteri au o bună rezistență la volatilitate, cu puncte de aprindere de 210 până la 240 de grade sau mai mari. În general, există foarte puțină volatilizare la temperatura de prelucrare a PVC-ului.
În producția efectivă, în cazul în care precipitarea portului de vid este gravă, în general cauzată de volatilizarea lubrifiantului.
5, punctul de topire al lubrifiantului
Punctul de topire al lubrifiantului este adesea folosit de mulți tehnicieni ca singur criteriu pentru lubrifiant, ceea ce este de fapt o neînțelegere. Punctul de topire ca lubrifiant într-o varietate de evaluare a unui indicator, care are anumite limitări și inexactități.
Punctul de topire poate fi folosit doar ca un indicator de evaluare a eficacității lubrifiantului, dar nu și ca o judecată a intervalului de temperatură al efectului de lubrifiere. După cum sa menționat în cele două subsecțiuni de mai sus, un indicator mai important al intervalului de temperatură de procesare a efectului lubrifiant este rezistența la căldură și rezistența la volatilitate a lubrifiantului.
Mulți tehnicieni formează un concept vag și inexact: lubrifiantul cu punct de topire scăzut corespunde „pre-lubrifierii”, lubrifiantul cu punct de topire mediu corespunde „lubrifierii mijlocii”, iar lubrifiantul cu punct de topire ridicat corespunde „post-lubrifierii”. Termenul exact ar trebui să fie: lubrifiant cu punct de topire scăzut corespunde „pre-lubrifierii”. De fapt, este mai corect să spunem că lubrifianții cu rezistență scăzută la căldură și rezistență scăzută la volatilitate corespund „pre-lubrifierii”, iar lubrifianții cu rezistență ridicată la căldură și rezistență la volatilitate corespund „post-lubrifiere”.
Știm din substanțele chimice că nu există nicio relație între punctul de topire al unei substanțe și rezistența la căldură și volatilitatea acesteia. Este posibil doar să existe o astfel de relație într-o anumită categorie de substanțe. De exemplu, dacă aceeași ceară PE este crăpată, cu cât este mai mare punctul de topire, cu atât greutatea moleculară este mai mare și cu atât rezistența la căldură este mai bună. Cu toate acestea, dacă este și o ceară PE, o ceară PE polimerizată cu un punct de topire mai scăzut poate avea o rezistență la căldură mai bună și o lubrifiere mai bună decât o ceară PE cu un punct de topire mai mare.
Aplicarea sinergică a lubrifianților
Lubrifianții au puncte de topire diferite, efecte de lubrifiere interne și externe diferite și compatibilitate diferită cu PVC. Prin urmare, o formulare perfectă de PVC necesită adesea o varietate de lubrifianți care să fie utilizați împreună unul cu celălalt pentru a obține efectul dorit.
Lubrifianții cu punct de topire scăzut au un efect inițial mai bun, cum ar fi ceara de parafină, stearat de butii, alcool stearilic, esteri poliolici, acid stearic și așa mai departe.
Lubrifianții cu puncte de topire ridicate sunt, în general, utilizați ca lubrifianți în stadiu avansat. Acești lubrifianți includ stearat de calciu, stearat de bariu, 316 etc.
Stearatul de calciu singur în formulare accelerează plastificarea, crește vâscozitatea topiturii, crește cuplul și are un anumit efect de eliberare a mucegaiului, în timp ce parafina singură prezintă plastificare întârziată, cuplu redus și nici un efect de eliberare a mucegaiului. Atunci când amestecați stearat de calciu și ceară de parafină (ceară de polietilenă) într-o anumită proporție, are un efect bun, iar valoarea cuplului materialului poate fi redusă mult, ceea ce se datorează pătrunderii cerii de parafină în intermolecula de stearat de calciu, care întărește efectul de lubrifiere și prezintă un puternic efect sinergic. Același efect al acidului stearic și al cerii de parafină.
Utilizarea unei varietăți de lubrifianți în formulările din PVC, penetrarea reciprocă, pentru a compensa diferența de temperatură, nu numai că poate reduce cantitatea totală de lubrifianți utilizate, dar poate face și formulările din PVC din gama de procesare a materialelor să devină mai largi, să se îmbunătățească uniformitatea structurii topiturii PVC, îmbunătățește proprietățile mecanice ale materialului și aspectul calității materialului, pentru a asigura echilibrul lubrifiant al procesului de extrudare a materialului.
Comparația efectelor diverșilor lubrifianți asupra vitezei de plastificare a PVC-ului
Stearatul de calciu este cel mai rapid agent de plastificare, monoglicerida este al doilea, apoi stearatul de plumb, ceara de polietilenă oxidată, acidul stearic, ceara PE, ceara de parafină este cel mai lent agent de plastificare. Uleiul de soia epoxidat plastifiant a fost mai eficient în îmbunătățirea fluxului de topire.
Lubrifianții sunt în general caracterizați atât prin lubrifiere internă, cât și externă, dar nu în mod absolut printr-o singură proprietate. Din utilizarea efectului, cu cât polaritatea este mai mare, cu atât este mai bună compatibilitatea cu PVC, creșterea efectului fluidității intermoleculare PVC este mai evidentă, lubrifierea internă dominantă, dimpotrivă, cu atât nepolaritatea este mai proeminentă, extern dominant. lubrifiere.
